marți, 11 august 2009

„Ne trebuie măcar un punct cu Timişoara“

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic se teme în primul rând de Timişoara, nu de Unirea Urziceni, deşi ialomiţenii sunt la doar două puncte în spatele liderului. Astfel, „Puriul“ a anunţat că îl mulţumeşte şi un egal în meciul contra bănăţenilor, chiar dacă rezultatul acesta, coroborat cu o victorie a Unirii la Galaţi, ar face ca locul întâi să fie ocupat de ambele echipe, care ar acumula câte 63 de puncte.
„Mai avem patru meciuri, însă chiar dacă batem Timişoara nu putem spune că suntem campioni. Meciul este foarte important, trebuie să-l câştigăm, dar dacă nu se poate, trebuie să obţinem minim un punct, aşa cum am făcut şi în Ghencea“, a declarat Rednic.
În altă ordine de idei, antrenorul a explicat pasul semigreşit din Ghencea prin faptul că „unii dintre jucători nu au prins o zi foarte bună“.

Niciun comentariu: