Hai la Udrea cu grăbire!

Nimeni nu face băi de mulţime ca Elena Udrea, păcat că nu l-a mai prins pe Rubens!

La doamna, actualmente ministru, Elena Udrea trebuie doar să te uiţi. Îţi ţintuieşte privirea, îţi aţâţă simţurile şi te trimite în dulcele surghiun al unei contemplativităţi languroase. Impunătorii săi nuri îndestulează şi desfid orice altă prezumţie, de pildă, „horribile dictu“, a unei înclinaţii manageriale. Doamna Udrea însăşi e o înclinaţie, o curbă, un unghi, o lascivă sugestie geometrică (neapărat în spaţiu, în plan n-are niciun haz!).

Formele sale atât de categoric afirmate înfruntă orice criză. Când nu antesemnează o declaraţie de război, decolteul doamnei Udrea e mai tare decât un tratat de pace. Oameni sunt şi politicienii şi pricep iute şi cu spor că treburile grele ale ţării nu se rezolvă doar prin cancelarii întunecoase, printre figuri încruntate şi răgete fără ecou. Andrei Pleşu se lamentează zadarnic. Ce dacă zbârnâia în gol axa Bucureşti-Washington-Londra, iar Preşedintele trebuia înştiinţat despre această zbuciumată lucrare? De veghe la Preşedinte se afla doamna Udrea, la al cărei sex-appeal se încolonau regimente pe cât de invizibile, pe atât de impenetrabile pentru silueta oricât de penetrantă a domnului Pleşu.

Am fost mâhnit să citesc că unii, apropo de afacerile pe sprânceană ale soţului Cocoş, au poreclit-o „Regina asfaltului“ pe Elena Udrea. Desigur că iminenţa doamnei Udrea frige, dogoreşte, vălureşte aerul, pune porii la muncă. Dar s-o compari, zău aşa!, cu o împărăteasă a covoarelor asfaltice e un gând trădător, pentru că orizontalizează lasciv o făptură predestinată verticalităţii. Căci pe verticală este doamna Udrea acasă la ea însăşi. Un „acasă“ care înseamnă imaginea unei construcţii eterice din care nu reţii decât balcoanele epatante, molatecele penumbre ale demisolului şi felinarul de o culoare incertă de la intrare.

Pământ al atâtor făgăduinţe, Elena Udrea a risipit în „land of choice” un brand personal suficient sieşi. Brandul Udrea se autopromovează fără bani de la alţii (cum ar veni – de la stat) pentru că susţine turismul românesc în toată sălbatica lui descătuşare de la bugetul cu care a hărăzit-o mama natură. E destul s-o observi cum se suie pe cal, cum gustă mâncăruri tradiţionale, cum tropoteşte în dansuri drăceşti, cum radiază pe la concerte, cum îmbrăţişează şi sărută pe toată lumea, cum taie panglici.