miercuri, 23 septembrie 2009

Doua milioane de pensionari din agricultura vor avea pensii mai mari

Ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, a declarat, ieri, la Bistrita, ca, incepand din 2004, aproape doua milioane de pensionari care au lucrat in agricultura vor beneficia de dublarea pensiilor. "Este un efort de cateva sute de miliarde de lei pe care guvernul il va face pentru ca acesti oameni care au pensii de 300 de mii de lei de exemplu sa aiba pensiile mai mari. El nu va fi insa resimtit la nivelul contribuabilului", a declarat Mihai Tanasescu.

Tertipuri pentru eliberarea altui client al PNA, fostul primar PSD Anderco

Nici nu si-au revenit bine dupa socul greselilor procedurale comise de instanta in cazul Fanel Pavalache, ca procurorii Parchetului National Anticoruptie s-au vazut din nou atacati. "Prin manevre rusinoase se incearca punerea in libertate a fostului primar de Satu Mare, Horea Anderco", ne-au declarat, ieri, surse PNA sub protectia anonimatului. Precizam ca ex-primarul PSD de Satu Mare, Horea Anderco, a fost arestat, la inceputul lunii aprilie, sub acuzatia de coruptie, pentru 18 fapte distincte. "Mandatul lui de arestare expira in aceasta noapte (n.r. - ieri noapte), la ora 24, iar prin tertipurile care au fost folosite astazi la instanta (n.r. - ieri) este posibil ca Anderco sa fie eliberat din arestul preventiv", ne-au declarat surse PNA, institutie in care ieri tensiunea a atins cote maxime. Aceeasi situatie exploziva am intalnit-o ieri si la Tribunalul Bucuresti, instanta care a fost sesizata de PNA cu judecarea cererii de prelungire a arestului preventiv inca dinainte de Pasti. Numai ca o plangere facuta de Anderco impotriva mandatului de arestare a facut ca dosarul sa ajunga la instanta care este competenta sa judece asemenea plangeri in acest caz, respectiv Tribunalul de pe langa Satu Mare. In Vinerea Mare, 25 aprilie a.c., acest tribunal a judecat plangerea si a respins-o. Numai ca, din cauza vacantei bugetarilor, incheierea de sedinta a fost redactata abia luni, 5 mai. Tribunalul Satu Mare a trimis dosarul PNA-ului cu posta speciala, acesta ajungand la Bucuresti in dupa-amiaza zilei de marti, 7 mai. Adica exact dupa ce la Tribunalul Bucuresti se amanase judecarea prelungirii masurii arestarii preventive, tocmai din cauza ca acest dosar nu ajunsese la instanta din Capitala. Ca urmare, magistratii bucuresteni au acordat un nou termen de judecata, respectiv, 8 mai. Surpriza procurorilor, cat si a judecatorilor, a fost aceea ca, la termenul de ieri, avocatii alesi ai lui Horea Anderco nu s-au prezentat la proces. Contactat telefonic, unul dintre acestia, av. Toma Dragomir, ne-a declarat: "Eu am aflat de acest proces cand ma aflam pe Dealul Negru, in drum spre Sibiu, unde avem o intrunire a Consiliului Uniunii Avocatilor. N-am fost anuntat absolut de nimeni despre acest proces. Potrivit legii, dosarul trebuia sa vina cu doua zile inainte de termen, ca sa poti sa-l studiezi. Noi am fost angajati avocati pentru urmarirea penala, ca sa-l reprezentam la prelungirea de mandat n-am primit delegatie. Daca nu exista avocat ales, atunci instanta poate lucra cu un avocat din oficiu". Instanta a incercat ieri sa faca acest lucru, insa avocatul din oficiu desemnat de instanta, care a fost trimis la Baroul Bucuresti pentru a obtine delegatie, nu a primit acest act, ci, dimpotriva, a fost pus sa scrie o nota explicativa. Baroul Bucuresti a raspuns instantei tribunalului ca nu poate dispune numirea unui avocat din oficiu, deoarece Horea Anderco are aparatori alesi. Intre timp, singur in fata acuzatorilor, Horea Anderco a recuzat intreaga instanta a Tribunalului Bucuresti. Din acest motiv, dosarul a fost facut pachet si trimis de urgenta Curtii de Apel Bucuresti, competenta sa solutioneze asemenea cazuri. Acesta a respins cererea de recuzare si dosarul a fost trimis din nou Tribunalului Bucuresti, ieri seara, la ora 18, pentru a judeca prelungirea de mandat.

Un american a fost operat la Cluj prin laparoscopie-robotica

Seful Institutului Clinic de Urologie si Transplant renal din Cluj-Napoca, prof. Mihai Lucan, impreuna cu profesorul german Ralf Senner din Munchen, au efectuat o operatie de inlocuire a unui perete abdominal interior prin tehnica laparoscopica-robotica. Pacientul, in varsta de 27 de ani, a fost accidentat pe o sosea din Michigan (SUA) si a ajuns la Cluj-Napoca pentru operatie deoarece nu avea asigurare medicala in SUA pentru o astfel de interventie. Chirurgii i-au reparat tanarului peretele abdominal prin introducerea in abdomen a unei proteze sintetice, pentru a-i sustine intestinele. Operatia este o premiera nationala deoarece a fost efectuata in sistem laparoscopic-robotic. Medicii au efectuat o incizie de doar un centimetru, prin care s-a introdus proteza cunoscuta sub denumirea de "dualmash plus". O parte din acest perete artificial va fi resorbit in timp, iar restul se va intari, inlocuind treptat peretele natural. Interventia a inceput ieri, la ora 12, si nu se incheiase la ora transmiterii corespondentei.

Ministerul Justitiei asteapta pronuntarea in "dosarul Pavalache"

Purtatorul de cuvant al Ministerului Justitiei, Alina Tonigaru, a precizat, ieri, ca dosarul privitor la Fanel Pavalache este in curs de solutionare (n.r. - azi se va da pronuntarea in ceea ce priveste starea de libertate a inculpatului) si ca, dupa ce hotararea va ramane definitiva, Ministerul Justitiei va formula o opinie avizata. Reamintim cititorilor faptul ca Fanel Pavalache, Gheorghe Medintu, precum si alti clienti ai Parchetului National Anticoruptie - cercetati sau judecati in stare de arest - vor fi, probabil, pusi in libertate zilele acestea, ca urmare a unor greseli impardonabile ale instantelor de judecata. Conform noii legi anticoruptie, dosarele instrumentate de PNA sunt judecate de un complet specializat format din doi judecatori. Motivand ca nu au avut cunostinta de noile reglementari pentru ca au primit tarziu Monitorul Oficial, unele instante de judecata au solutionat prelungirile de mandate de arestare de catre complete alcatuite dintr-un singur judecator. Acest lucru a fost sesizat de catre aparatorii inculpatilor, care au invocat nulitatea absoluta a masurilor luate.

Stolojan sare in apararea presedintelui PD

Exista o coincidenta surprinzatoare intre strategia PSD, de slabire si absorbire a Partidului Democrat, si reluarea unor investigatii penale care nu au dus la nici un rezultat concret ani de zile", afirma liderul PNL, Theodor Stolojan, intr-un comunicat. La unison cu Basescu, Stolojan respinge presiunile politice in efectuarea cercetarilor si cere transparenta totala din partea Parchetului. Liderul liberal pledeaza si pentru libertatea lui Basescu de a-si prezenta punctele de vedere, la posturile publice de radio si televiziune, fata de acuzatiile care i se aduc.

Basescu se pune la dispozitia Parchetului

Liderul PD Traian Basescu a dat, ieri, publicitatii un comunicat in care se declara gata sa se supuna procedurilor legale in dosarul "Flota". "Ma supun de indata procedurilor legale, menite sa clarifice toate problemele legate de asa-zisul dosar "Flota", fiind dispus sa colaborez atat cu procurorii Parchetului National Anticoruptie, cat si cu procurorii Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie", afirma Basescu. Acuzand folosirea acestui dosar, timp de 12 ani, ca element de presiune politica, liderul democrat cere "maxima transparenta" din partea institutiilor implicate in cercetarea acestui dosar: "Solicit ca presedintia sa faca public atat raportul Comisiei speciale (de la Cotroceni - n.n.), cat si adresa de inaintare a dosarului catre Ministerul Justitiei". Presedintele PD s-a mai pus o data la dispozitia organelor de ancheta si in legislatura 1992-1996 cand a demisionat din Parlament pentru a nu mai beneficia de imunitate si a putea fi cercetat.

Premierul sarb Zoran Zivkovic - la prima vizita oficiala in Romania

Premierul Adrian Nastase s-a intalnit, ieri, cu Zoran Zivkovic, premierul Serbiei, in prima vizita oficiala pe care acesta o face in strainatate dupa numirea sa in functie. Discutiile s-au axat in special pe problemele economice: construirea de drumuri, a unei conducte de titei, energie si privatizare. Premierul sarb a insistat asupra dorintei ca, la viitoarea vizita a premierului Nastase la Belgrad, sa fie semnat acordul de liber schimb intre cele doua tari. Premierul Adrian Nastase a spus ca este nevoie de o crestere a nivelului schimburilor economice intre Romania si Serbia, avand in vedere ca anul trecut acestea au fost foarte reduse, de numai 30 milioane dolari, in timp ce in aceeasi perioada schimburile comerciale dintre Romania si Turcia au depasit un miliard de dolari. Printre proiectele concrete convenite intre cele doua parti se numara construirea unei autostrazi Timisoara - Belgrad, o crestere a numarului de zboruri comerciale directe intre Bucuresti si Belgrad si incheierea unor contracte cu Combinatul chimic de la Turnu Magurele.

Sex pentru incepatori

Liceenii care se tineau de mana sau se sarutau, ieri, prin Parcul Cismigiu din Capitala au fost ademeniti la sex pentru incepatori. Nu este vorba despre vreo demonstratie obscena facuta pe viu in parc, ci despre raspandirea de fluturasi, care sa-i determine pe adolescenti sa cumpere cartea "Sex pentru incepatori". Organele sexuale, menstruatia, fanteziile erotice, flirtul, autosatisfacerea, visele umede, sarutul, dezmierdarile, preludiul, orgasmul, virginitatea, pozitii, placerea, sarcina, bolile cu transmitere sexuala sunt doar cateva subiecte abordate in cartea Jasminei Petrovic, aparuta la Editura All. Cartea are 104 pagini si costa 149.000 lei. Ea isi propune sa-i initieze pe adolescenti in ale vietii sexuale si sa-i faca sa nu se teama de persoana de sex opus.

In iunie, vom afla ce averi au "greii" administratiei locale

Guvernul a dat termene stranse pentru verificarea incompatibilitatii demnitarilor si functionarilor * In Bucuresti, functionarii celor sapte primarii, cei ai Prefecturii si aproape 250 de alesi locali intra in febra declararii averilor
Functionarii publici si alesii locali, impreuna cu rudele lor de gradul I se vor buluci la cozi pentru a-si depune declaratiile actualizate de avere. La Bucuresti, administratia publica a intrat ieri in alerta, intrucat Guvernul a stabilit, in urma cu doua zile, termene foarte stranse pentru aplicarea Legii nr. 161/2003, privind prevenirea si sanctionarea coruptiei. Pana marti, Prefectura Capitalei a cerut de la Oficiul Registrului Comertului si de la alte institutii toate datele referitoare la cei aproape 250 de alesi locali, sotiile lor si rudele de gradul I. Mai mult, toti consilierii locali si cei municipali, primarii si viceprimarii de sector, prefectul, subprefectii, primarul si viceprimarii generali trebuie sa depuna, pana la 21 mai, declaratii de interese prin care sa spuna daca sunt asociati, au firme sau actiuni, daca au functii in asociatii sau fundatii etc. In acest fel, ei trebuie sa-si demonstreze compatibilitatea cu functia detinuta. Tot pana atunci, prefectii trebuie sa verifice situatia tuturor alesilor locali din judet, respectiv din Bucuresti. La Bucuresti, ca si la Cluj, constatarea compatibilitatii angajatilor din primarie va fi mai dificila, intrucat acestia, contrar legii, nu au depus inca juramantul de functionar public. Potrivit Legii anticoruptie, pana la 1 iunie, Agentia Nationala a Functionarilor Publici trebuie sa-si dea avizul pentru ca fiecare angajat al primariei sa devina functionar, iar pana la 1 iulie, fiecare institutie trebuie sa-si stabileasca, dupa lege, numarul maxim de functionari publici. In cazul acestora, nu sunt permise raporturile ierarhice directe daca functionarii publici sunt soti sau rude de gradul I. Pana pe 21 iunie, functionarii publici si demnitarii trebuie sa opteze pentru incetarea raporturilor ierarhice directe, adica sa se mute pe un alt post, sau pentru renuntarea la calitatea de demnitar. Pana la 21 mai, trebuie sa fie depuse declaratiile de avere ale celor care au functii de conducere si de control in autoritati publice centrale sau locale, din institutiile de interes public, ale membrilor consiliilor de administratie si ale celor care au functii de conducere in regii locale sau nationale, in companii si societati unde statul este actionar. Altfel spus, bucurestenii, de exemplu, vor afla pentru prima data ce avere are un director al RATB, al RADET, unul de la Apa Nova, REBU SA, World Trade Center sau de la Electrica SA. Aceste declaratii de avere vor fi facute publice la 30 de zile dupa depunerea declaratiei. Secretarul municipiului Bucuresti, Dumitru Stanescu, singurul functionar public de la Capitala si cel care are un rol esential in aplicarea Legii anticoruptie, spune ca, din cauza volumului mare de munca, este posibil ca termenele date de Guvern sa fie usor depasite. Si prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, este de parere ca aceste termene sunt greu de respectat, dar spune ca echipa sa va face eforturi pentru a aplica intocmai legea.

Tariful minim la serviciile de taximetrie incalca Legea concurentei

Stabilirea unui tarif minim pentru serviciile de taximetrie incalca prevederile legii concurentei, se arata intr-un comunicat al Consiliului Concurentei. De asemenea, orice alta limitare sau impiedicare a accesului agentiilor economici pe piata reprezinta o incalcare a legii concurentei. Potrivit Legii concurentei, "sunt interzise orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici si asociatiile de agenti economici, orice decizii de asociere sau practici concerctate intre acestia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care urmaresc fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare a tarifelor, a rabaturilor, adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale inechitabile". Reprezentantii a 20 de firme de taximetrie din Bucuresti si membrii Comisiei de transporturi din cadrul Primariei Capitalei s-au intalnit, miercuri, pentru a stabili, de comun acord, regulamentul de functionare a taximetrelor din Capitala. Astfel, cele doua parti au decis ca pretul minim pe kilometru sa creasca de la 4.500 la 6.000 de lei, iar pretul maxim pe care-l poate practica un serviciu de taximetrie sa fie de 9.000 de lei/kilometru. Ideea nu este noua. Si anul trecut, patronii a catorva firme de taximetrie au incercat sa stabileasca un pret minim, dar tentativa a esuat, datorita scaderii dramatice a numarului de clienti inregistrata imediat dupa impunerea mercurialului.

"Circul Foamei" Lujerului se transforma in Plaza Romania

Au inceput lucrarile de constructie a celui de-al doilea Mall din Bucuresti. Acesta se va numi Plaza Romania si este situat pe B-dul Timisoara, in apropierea pasajului Lujerului care face legatura intre cartierele Militari si Drumul Taberei. Cumparata cu ceva timp in urma de Anchor Mall Group, una din cladirile construite inainte de 1990 si cunoscute sub numele popular de "circul foamei", va fi transformata in cel mai modern si functional centru comercial, din cate sunt astazi deschise in Capitala. Adevarat eveniment, anuntul privind demararea lucrarilor la Plaza Romania a fost facut marti seara de dl. M. Tunc Capa, presedintele Consiliului de Administratie Anchor Mall Group, in cadrul unei ceremonii desfasurate in sala Ronda a Hotelului Intercontinental. Au fost prezenti primarul general al Capitalei, dl. Traian Basescu, primari de sectoare, reprezentanti ai prefecturii si ai altor institutii centrale. Rugat sa ia cuvantul in fata participantilor la ceremonie, Traian Basescu a multumit investitorilor turci, care, dupa ce au modernizat si scos la lumina Cartierul Vitan, prin construirea primului Mall in urma cu patru ani, vin acum sa salubrizeze o alta importanta zona a Bucurestiului, aflata de mai bine de un deceniu in paragina. Plaza Romania va avea o suprafata totala construita de 82.500 de metri patrati. Realizarea proiectului presupune investitii ce depasesc 35 de milioane de euro. Conceput sub deviza "Asteapta tot ce este mai bun", noul proiect este conceput sa raspunda cat mai fidel nevoilor comerciale ale clientilor si de petrecere a timpului liber de care dispun acestia. Totodata, la Plaza Romania vor continua programele comunitare specifice, initiate si dezvoltate la Bucuresti Mall, in cei patru ani de cand acesta functioneaza. Plaza Romania va pune la dispozitia publicului cumparator 2.300 locuri de parcare, alte nenumarate utilitati amenajate in spatiul exterior care masoara 37.000 de metri patrati; fata de doar 26.000 mp la Bucuresti Mall. In impunatorul complex vor functiona 150 de magazine, in care vor lucra 2.500 de persoane, circa 25 de restaurante, cafenele si baruri de zi, un cinematograf Multiplex ultramodern si un hipermarket Gima, amenajat pe o suprafata de 6000 mp. Pentru toti cei interesati, Plaza Romania va oferi spatii dotate cu echipamentele necesare unor evenimente mondene de mai mare sau mica amploare, o sala pentru conferinte de presa, cu acces permanent la internet. In plus, Plaza Romania va inaugura o biblioteca publica si o sala de expozitii pentru tinerii artisti. In complex se va amenaja si un spatiu de joaca pentru copii si unul destinat petrecerii timpului liber de catre persoanele de varsta a treia. La Plaza Romania se va lucra, ca si la Bucuresti Mall, 365 de zile pe an, cu un program zilnic de la 10 la 22. Potrivit celor aratate de dl. Ali Ergun Ergen, manager general al Anchor Bucuresti Mall, imediat ce s-a anuntat inceperea lucrarilor de constructie, mari companii din Europa, dar si din Asia si America si-au manifestat dorinta de a-si deschide reprezentante in Plaza Romania. Exista cereri de inchiriere pentru aproape 60 la suta din spatiile de care va dispune noul complex comercial, principalii solicitantii fiind actualii colaboratori de la Mall I. Plaza Romania isi va deschide portile in primavara anului viitor. Pe santierul de la Lujerului deja se lucreaza. Intr-o prima faza vor fi demolate unele parti ale constructiei si se vor amenaja imprejurimile pentru deschiderea frontului de lucru. In scurt timp, Anchor Mall Group va organiza licitatia pentru alegerea constructorului caruia i se va incredinta proiectul. In total, costurile celor doua investitii Bucuresti Mall si Plaza Romania se ridica la peste 80 milioane de euro. "Experienta de aproape 4 ani de la Mall I ne-a incurajat" - remarca dl. director general Ali Ergun Ergen. Prin lansarea in septembrie 1999 a complexului din Vitan, Anchor Mall Group a oferit in premiera nationala, aici la Bucuresti, o solutie integrata de centru comercial, spatiu de distractie si relaxare. Nu este putin lucru sa fii vizitat zilnic de aproape 40.000 de persoane, cati vin astazi la Mall. Prin construirea noului complex Plaza Romania, in estul Bucurestiului, Anchor Mall Group va acoperi strategic orasul, oferind bucurestenilor alegerea cea mai buna pentru un comert civilizat si pentru petrecerea timpului liber intr-o ambianta dintre cele mai placute si aproape de casa".

Mie mi se rupe si de presa, si de controale"

Primarul sectorului 5 zice ca el nu da explicatii despre cum cheltuieste banii publici decat in fata... Consiliului local
In urma articolelor din ziarul Adevarul, prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, a cerut Curtii de Conturi sa verifice modul in care primarul sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie, a cheltuit banii de la bugetul local. "Nu am vrut sa trimit Corpul de control al Prefecturii, inainte de finalizarea unui control de catre Curtea de Conturi, care este cea mai inalta institutie a statului din acest punct de vedere", a declarat, ieri, presei prefectul Oprea. "Am cerut acest control al celei mai inalte institutii abilitate, pentru a ne putea pronunta si noi, la randul nostru, asupra acestui fapt. Verificarea este in curs si, in momentul in care vom avea rezultate, le vom face publice", a adaugat prefectul. Desi este luat la bani marunti, primarul care ia impozite si taxe de la cei mai saraci bucuresteni spune ca el nu da socoteala pentru cheltuirea banilor publici decat in fata Consiliului local de sector. "Prefectul nu este seful primarilor, deci nici macar seful meu. Forul meu este Consiliul local al sectorului 5 si Consiliul general al municipiului Bucuresti, conform Legii 215. Prefectul are doar calitatea juridica de verificare a actelor, nu verifica el cum se cheltuiesc banii. Repet, singurul for care ma poate trage la raspundere este Consiliul local al sectorului 5, el (Consiliul - n.r.) decide cum se cheltuiesc banii de la bugetul local", a declarat Vanghelie agentiei Mediafax. El nu recunoaste autoritatea nici unei institutii de control si nici controlul societatii civile. "Cine sunteti voi, presa, sa va spun cat cheltuiesc si sa va arat acte? Bai, voi n-ati inteles un lucru: mie nu mi-e frica, bai, de nimeni in tara asta! Nici de presa, nici de controale... mi se rupe! Eu plec de aici, de la primarie, si am din ce sa traiesc", ne-a declarat Vanghelie.

Monovolumul - limuzina C8 - apogeu al constructorilor de la Citroen

Recent, la Romexpo Bucuresti, a avut loc un eveniment deosebit pentru piata auto din Romania: lansarea oficiala a monovolumului - limuzina Citroen-C8. "Citroen si-a dorit mai mult decat o imagine frumoasa, si atunci, a inventat limuzina C8" - a declarat Bogdan Bucurescu, directorul general al Automative Trading Services SRL, importator oficial al Citroen in Romania. Intr-adevar, C8 reprezinta un apogeu al constructorilor de la Citroen, un model rafinat pana in cele mai mici detalii, definit de spatiu, confort, forta si siguranta. Automobilul este disponibil in mai multe variante de motorizare: trei modele pe benzina (2 l, 16 V/138 CP, 2,2. 16 V/160 CP si 3 l, V 6/208 CP) si doua variante turbo-diesel (2. HDI 16 V/110 CP si 2,2. HDI 16 V/130 CP). Cu o lungime totala de 4,72 m, limuzina ofera un spatiu interior, dedicat exclusiv pasagerilor, de 3,14 m. Cele 8 locuri - 2 in fata si 2 randuri de cate 3 in spate - pot fi folosite in numeroase modalitati, in functie de nevoile momentului. Arhitectura interna extrem de practica, oferind 50 de locuri de stocare, puse la dispozitia soferului si a pasagerilor, precum si un portbagaj care se poate extinde pana la 3.000 de litri. Ferestrele largi si cele 3 sun-roof-uri asigura o luminozitate perfecta. Siguranta este un alt punct de rezistenta al limuzinei - monovolum C8, prin cele 6 airbaguri incluse in dotarea standard, inchiderea automata a usilor si structura externa extrem de solida. La acestea se adauga elemente de siguranta activa, precum ABS, ESP, EBD, EBA, iluminarea automatica pentru urgente, avertizor pentru presiunea in cauciucuri, stergatoare automate de parbriz etc.

Sanctiuni aspre pentru soferii care se urca bauti la volan

Consumul de bauturi alcoolice constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influentand in mare masura producerea accidentelor. De cele mai multe ori, conducatorii auto aflati sub influenta bauturilor alcoolice comit frecvente incalcari ale normelor de circulatie, conduc cu viteza excesiva, se angajeaza in depasiri neregulamentare, executa in mod periculos virajele si nu acorda prioritate. Trebuie sa mentionam ca ingerarea de alcool are un rol nefast pentru ca reduce viteza de reactie si precizie a miscarilor, precum si prin influenta pe care o exercita asupra vederii si auzului conducatorilor auto, diminuandu-le. Legea pedepseste mult mai aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul dupa ce soferul acestuia a consumat bauturi alcoolice. Confort Art. 70 din OUG 195/2002, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange ori o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat sau care se afla sub influenta unor substante stupefiante sau medicamente similare acestora. Daca persoana respectiva efectueaza transport public de persoane ori transporta substante sau produse periculoase, pedeapsa este inchisoare de la 2 la 7 ani. Refuzul, impotrivirea sau sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai de a se supune recoltarii probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei sau testarii aerului expirat se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Stabilirea concentratiei de alcool in sange se face in institutiile medico-legale, in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii si Familiei si avizate de Ministerul de Interne, iar aerul expirat, de catre politia specializata, cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat, potrivit legii. Conducatorul auto testat cu un mijloc tehnic certificat poate solicita si recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Starea de influenta a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor similare acestora se constata de personal medical autorizat. Ingerarea alcoolului de catre conducatorii auto are drept consecinta si neobservarea sau sesizarea cu intarziere a semnalizarilor rutiere care atrag atentia asupra unor pericole deosebite sau ii indeamna pe acestia sa urce la volan fara a poseda permis de conducere sau sa piloteze un autovehicul cu numar fals ori neinmatriculat. De la inceputul anului, 177 de dosare penale numai in Bucuresti Dupa intrarea in vigoare a noilor reglementari privind circulatia pe drumurile publice, in perioada 1.02-21.04.2003, pe raza Capitalei, agentii de Politie Rutiera au intocmit 177 dosare penale, dintre care 101 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, 70 pentru recoltarea de probe biologice, iar 6 pentru refuz de recoltare. Printre cei depistati in trafic de agentii de circulatie se numara si o serie de soferi care depasisera cu mult limitele peste care consumul de alcool la volan devine infractiune. Lungu Ion circula, pe data de 8.03.2003, ora 21,40, pe Sos. Mihai Bravu. Datorita faptului ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a intrat cu autoturismul in refugiul de tramvai al statiei RATB "Laborator". In urma analizelor, s-a stabilit ca avea o alcoolemie de 2,25 la mie in sange. La data de 14.03 a.c., Gagenoiu Ionel a fost depistat, la ora 6,30, pe Calea Floreasca, dupa ce a accidentat doi pietoni care traversau regulamentar pe marcaj. In cazul sau, alcoolemia a fost de 1,90 la mie in sange. Dennaoui Ahmed Danooui circula, pe data de 25.03.2003, oa 13,00, in zona Pietei 21 Decembrie 1989. Fiind testat cu aparatul etilotest, a reiesit ca acesta avea o concentratie de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat. Un alt caz a fost cel al bucuresteanului Radulescu Mihai, care, dupa ce a accidentat o persoana, la intersectia dintre Bulevardul Mihai Bravu si Bulevardul Basarabia, la intrarea in pasaj, a fugit de la locul faptei. Prins de politisti, el s-a dovedit a fi in stare avansata de ebrietate. Politistii le reamintesc soferilor ca este contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200.000 la 800.000 lei si retinerea permisului de conducere, pentru care se elibereaza dovada fara valabilitate, conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de catre o persoana dupa ce a consumat bauturi alcoolice, produse sau substante stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora, precum si in cazul in care este bolnav, ranit sau intr-o stare avansata de oboseala, de natura a pune in pericol siguranta circulatiei. (Material realizat cu sprijinul Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei)

Suzuki in leasing fara avans

Importatorul Suzuki, firma B&S Motors, anunta o oferta de leasing fara avans. Pe o perioada de maximum trei ani se vor plati numai rate lunare, iar, in final, se achita valoarea reziduala (20% din pretul CIP) la care se aplica TVA. (Nu se percep taxe vamale, intrucat modelele sunt fabricate in Europa). Iata un exemplu de calcul oferit de importator pentru Suzuki SWIFT: pret CIP 6209 euro, dobanda 12,9%, rata lunara 180 euro fara TVA.

Info auto

In primul trimestru, Profitul net al Volkswagen a scazut cu 68% Grupul Volkswagen AG a anuntat ca profitul net aferent primelor trei luni ale anului s-a diminuat cu 68%, la 202 milioane de euro, din cauza deprecierii dolarului si a investitiilor realizate pentru lansarea unor noi versiuni ale automobilelor comercializate, informeaza Reuters. In acelasi timp, profitul neimpozitat a scazut cu peste doua treimi, la 331 milioane de euro, dupa ce in perioada corespunzatoare a anului 2002 Volkswagen a obtinut aproape un miliard de euro. Profitul operational a fost cu 47% mai mic, situandu-se la 604 milioane de euro. In acelasi timp, volumul vanzarilor globale a crescut cu 3,1% in primele trei luni ale anului, datorita performantelor din China. Volkswagen si-a exprimat intentia de a lansa, in medie, cate o noua versiune auto la fiecare trei saptamani, pe parcursul acestui an, principala piata de desfacere fiind statul chinez. Grupul Renault vrea sa-si achite integral datoriile pana in 2005Presedintele grupului francez Renault, Louis Schweitzer, si-a exprimat speranta ca producatorul de autovehicule isi va rambursa toate datoriile in urmatorii trei ani. Declaratia lui Louis Schweitzer a avut loc in cadrul Targului auto de la Barcelona, la numai cateva ore dupa ce partenerul Nissan a anuntat ca a reusit sa isi ramburseze toate datoriile nete, datorita obtinerii unor profituri-record in 2002. "Dorim sa ne reducem datoriile la zero, pana la sfarsitul lui 2005", a declarat Louis Schweitzer publicatiei online "Automotive News Europe". In 1998, al patrulea mare producator european de autovehicule avea un surplus de lichiditati de aproape 1,6 miliarde de euro. Doi ani mai tarziu, Renault a acumulat datorii de 4,8 miliarde de euro, reprezentand aproape jumatate din valoarea neta a companiei. Acest bilant a fost rezultatul strategiei de extindere a grupului francez, care a achizitionat pachete majoritare la capitalul producatorilor auto Nissan (Japonia), Samsung Motors (Coreea de Sud) si Automobile Dacia (Romania). Automobile Bavaria construieste un centru de activitati integrateAutomobile Bavaria, importator general BMW in Romania, va investi 5 milioane de euro pentru construirea unui centru de activitati integrate in nordul Capitalei destinat marcilor BMW si Mini, a declarat agentiei Mediafax directorul general al companiei, Michael Schmidt. Centrul va concentra spatii destinate expunerii si vanzarii directe, ateliere de reparatii, spatii destinate operatiunilor de intretinere si un depozit de piese de schimb. "Valoarea investitiei este sustinuta atat din surse proprii, cat si din credite bancare pentru lichiditati", a mentionat Michael Schmidt. Lucrarile de constructie vor incepe in iunie si vor fi finalizate in luna octombrie.

Divizia Auto Tiriac vinde, in leasing, si masini second-hand

Cu 6.300 de masini vandute, la o cifra de afaceri de 200 milioane euro, Divizia de Autovehicule Tiriac Holdings a incheiat anul 2002 cu rezultate peste nivelul prognozat - a anuntat Marius Pitigoi, directorul general al acestei divizii, care insumeaza 60 de dealeri in toata tara si are peste 1.800 de angajati. De asemenea, divizia supervizeaza activitatea a patru importatori auto - Auto-Rom, Chrysler Jeep Import, Romcar si Hyunday Auto Romania, care comercializeaza, in exclusivitate, sase dintre cele mai cunoscute marci auto: Mercedes-Benz, Chrysler, Jeep, Ford, Mazda si Hyundai. In perioada urmatoare, divizia auto a Grupului Tiriac va prelua activitatea de prezentare si pentru alte marci de autovehicule - a anuntat Marius Pitigoi. Astfel, luna aceasta, va fi lansata marca Mitsubishi, in toamna modelul Smart, iar in ianuarie 2004 vor fi aduse pe piata romaneasca modelele Jaguar si Land Rover. Pe de alta parte, anul 2003 va insemna si anul diversificarii ofertelor de finantare - a spus directorul general al diviziei auto. Astfel, vor fi lansate trei noi oferte: leasingul operational, inchirieri cu servicii incluse (asigurari, intretinere, reparatii) si leasing financiar pentru autovehicule second-hand, provenite din operatiuni "trade-in". "Intr-o prima etapa, prin firma nou-infiintata, Premium Leasing SRL, Grupul Tiriac va finanta vanzarea propriilor masini uzate, adica masini luate in leasing pe care proprietarii nu doresc sa le pastreze, urmand ca, ulterior, sa finanteze si alte masini second-hand", a precizat Marius Pitigoi.

Gigi Becali, amendat cu 40 de milioane de lei de LPF

Actionarul majoritar al FC Steaua, Gigi Becali, a primit avertisment si a fost amendat cu 40 de milioane de lei de catre Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal. Becali nu s-a prezentat la Comisia de Disciplina, el primind aceasta sanctiune dupa declaratii defaimatoare la adresa presedintelui clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu. De asemenea, directorul sportiv al clubului Steaua, Leo Strizu, a primit avertisment si a fost amendat cu 10 milioane. Antrenorul Ceahlaului Piatra Neamt, Viorel Hizo, a fost avertizat si amendat cu 20 de milioane, deoarece a fost trimis in tribuna la meciul pe care echipa sa l-a disputat in compania formatiei Rapid, in etapa a XXVI-a a Diviziei A. Pentru aceeasi fapta, in cadrul aceluiasi meci, antrenorul giulestenilor, Mircea Rednic, a primit un avertisment si o amenda de 15 milioane.

Gigi Becali: "Copos face pe mironosita, dar el face toate magariile"

Oficialul stelist spune ca patronul Rapidului "umbla la arbitri" * El a spus ca tusierul Marodin l-a furat in meciul din Cotroceni si ca merita sa fie batut
Dupa rezultatele inregistrate miercuri in etapa a XXVI-a a Diviziei A, care au incheiat practic lupta pentru titlu dintre Rapid si Steaua, actionarul majoritar al clubului din Ghencea, Gigi Becali, a lansat un atac dur spre Giulesti. Prezent la Hotel Marriott, acolo unde a avut loc festivitatea organizata cu prilejul implinirii a 17 ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni, Becali a declarat ca patronul rapidist se ocupa cu magarii. "George Copos face pe mironosita, dar el face toate magariile. Inainte de meciul nostru din Giulesti l-a pus pe Dinu Vama sa il corupa pe arbitrul Marian Salomir, iar cand acesta a refuzat sa traga cu Rapid a fost schimbat. Daca rapidistii nu tac din gura, o sa incep si eu sa povestesc despre viata lui Copos si a lui Razvan Lucescu. Stiu ca ne-am impacat, dar daca el umbla la arbitri, atunci unde e respectul?", a afirmat Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera a fost extrem de dur si la adresa brigazii de arbitri care a oficiat FC National - Steaua, scor 0-0. Nervos, el a declarat: "Am pierdut azi (n.r. - miercuri) sansa la titlu. Tusierul Nicolae Marodin ne-a furat doua puncte, daca eram la egalitate de puncte cu Rapid intram pe teren si-l bateam. Degeaba vorbim, ca nu se face nimic", a mai spus Gigi Becali.

80.000 de dolari de la BRD pentru tenisul romanesc

Timp de trei ani de zile, Banca Romana pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale a fost partenerul Federatiei Romane de Tenis pe care o sponsoriza cu cate 60.000 de dolari pe an. Ieri, Patrick Gelin, directorul general al acestei societati, a anuntat ca acest acord va fi extins cu cel putin un an si ca suma pe care BRD o va oferi FRT creste la 80.000 de dolari. "Timp de trei ani am fost singurul partener al Federatiei Romane de Tenis, a spus domnul Gelin, si am considerat ca este normal sa continuam alaturi de ei. Prin acest parteneriat vrem sa scoatem in evidenta si latura sociala si comunitara a Bancii Romane pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale si vrem ca acesti bani sa ajute federatia in organizarea turneelor nationale si internationale. Implicarea noastra in sport este foarte importanta si pe langa tenis sponsorizam si rugby-ul, dar si ciclismul". Ilie Nastase, presedintele Federatiei Romane de Tenis si un bun prieten al directorului BRD, a tinut sa precizeze, astfel incat sa nu mai existe nici un dubiu, ca aceasta puternica banca este singurul partener oficial al FR de Tenis si ca isi doreste sa ramana asa pentru multa vreme. Potrivit spuselor lui Dumitru Haradau, o mare parte din acesti bani vor fi folositi pentru a organiza in Romania 11 turnee masculine challenger si ca se intentioneaza ca de la anul acestor 11 turnee pentru baieti sa li se adauge 10 turnee pentru fete. "Este foarte greu sa realizam tot ceea ce ne-am propus si tot ce stim ca trebuie facut pentru dezvoltarea tenisului romanesc pentru ca nu avem bani. Noua ne-ar trebui, in fiecare an, in jur de 30 de miliarde de lei, dar acum primim de la MTS 3,8 miliarde si inca pe atat de la partenerii nostri. Adica foarte putin".

Nastase si Nadia la Laureus World Sports Awards

Ilie Nastase si Nadia Comaneci se numara printre invitatii speciali ai galei Laureus Worlds Sports Awards, care va avea loc pe 20 mai, la Monte Carlo, si in cadrul careia vor fi decernate premiile sportive pentru anul acesta. Cei doi romani fac parte dintr-un cerc select de personalitati sportive invitate la acest eveniment, care se va desfasura, pe durata a doua zile, la "Grimaldi Forum" din Principatul Monaco. Printre acestea se afla: Emerson Fittipaldi, Boris Becker, Miguel Indurain, Sergey Bubka, Bobby Charlton, Alberto Tomba si Katarina Witt. Ceremonia de decernare a premiilor va fi prezentata de fosta glorie a tenisului John McEnroe si de actrita Desiree Nosbusch. Organizatorii estimeaza ca aceasta festivitate va fi urmarita, prin intermediul transmisiilor TV, de aproximativ 320 de milioane de persoane.

Guvernul a alocat peste 29 de miliarde pentru stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova

Guvernul a aprobat, ieri, alocarea unei sume de 29,2 miliarde lei pentru reamenajarea stadionului "Ion Oblemenco" din Craiova, desemnat a fi gazda a partidei dintre nationalele Romaniei si Bosnia Hertegovina din preliminariile Campionatului European 2004. Lucrarile vor viza repararea statiei de pompare a apei, a centralei termice, a scaunelor distruse de la peluza, a instalatiei de nocturna, a grupurilor sanitare, a camerei de control antidoping si a tabelei electronice de marcaj. Argumentatia acestei decizii se bazeaza pe faptul ca asigurarea desfasurarii in conditii normale a meciului de fotbal, la standardele impuse de forurile internationale, nu poate fi facuta doar din cheltuielile autoritatilor locale. Suma alocata pentru municipiul Craiova, pentru finantarea acestui proiect, se va face din fondul de rezerva bugetara, iar banii vor fi acordati prin suplimentarea fondurilor defalcate din impozitul pe venit pentru judetul Dolj. In actul normativ al Guvernului nu se specifica insa cine se va ocupa de reamenajarea stadionului.

Boloni are oferta de la Strasbourg

Chiar daca, in urma cu o saptamana si jumatate, declara in presa portugheza ca nu are nici o idee unde va antrena in sezonul viitor, Ladislau Boloni tine totusi un as in maneca. Conform cotidianului lusitan "Record", antrenorul roman, al carui contract cu Sporting Lisabona nu va fi prelungit din vara, poate ajunge din nou in campionatul Frantei. In urma cu aproximativ doua luni, Paris Saint-Germain se aratase interesata de serviciile lui, dar pana la urma a renuntat. Acum, o alta echipa din prima divizie franceza il doreste pe Boloni. Este vorba de RC Strasbourg, echipa aflata pe locul 13 in clasament dupa 35 de etape. Conducerea acesteia este nemultumita de actualul antrenor, Ivan Hasek, care nu isi poate atinge obiectivul de calificare in Cupa UEFA, si doreste schimbarea lui la vara. Pe lista posibililor inlocuitori ai lui Hasek se afla Alain Giresse, Gilbert Gress si Ladislau Boloni, ultimul fiind deja contactat de oficialii lui Strasbourg. Numele celui ales de clubul francez va fi facut public cel mai tarziu peste doua saptamani.

Cruyff: "Prezenta italienilor in finala Champions League este o tragedie

AC Milan si Internazionale Milano au incheiat miercuri seara la egalitate, 0-0, prima mansa a semifinalei Champions League. Meciul a fost de la un capat la altul unul tipic italian, bazat pe aparare si pe distrugerea oricarei incercari de a juca fotbal a adversarului. De aici a rezultat un meci urat, cu destul de putine faze de poarta, dar care a multumit cele doua combatante prin prisma rezultatului final. Din pacate, jocul anost de pe San Siro i-a facut pe multi sa regrete ca au ales sa urmareasca meciul din tribune sau din fata televizorului. Unul dintre cei carora cele doua semifinale ale Ligii i-au lasat un gust amar a fost legenda vie a fotbalului olandez, Johan Cruyff. Acesta a declarat ca singura speranta pentru un fotbal de calitate in aceasta ultima faza a competitiei sta in mainile celor de la Real Madrid. Fostul antrenor al Barcelonei a criticat dur jocul lui Juventus, AC Milan si Internazionale in presa spaniola. "Prezenta cel putin a unei echipe italiene in finala Champions League este o tragedie pentru fotbalul european", a declarat Cruyff. Parerea fostului mare jucator olandez a fost impartasita chiar si de catre italieni, ieri, presa din Cizma fiind de parere la unison ca spectacolul a fost prezent doar in tribuna, nu si pe gazon.

Ion Craciunescu ii ia locul lui Grigorescu in fruntea CCA

Adrian Porumboiu il va sponsoriza pe noul sef al arbitrilor pentru a observa in Franta sau Spania modelul organizatoric al comisiilor similare * Noul presedinte al CCA isi va incepe mandatul la 12 iunie
Desi contestat puternic, aproape de toate cluburile de fotbal din Divizia A, Nicolae Grigorescu a reusit sa reziste in fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) pana la sfarsitul mandatului sau. Acesta expira la sfarsitul acestui campionat iar ieri, in cadrul intalnirii pe care Mircea Sandu a avut-o cu 14 fosti mari arbitri, s-a stabilit numele noului presedinte al CCA. Acesta este Ion Craciunescu, votat de opt dintre cei 14 membri ai comisiei, in vreme ce restul de sase voturi au fost acordate celor doi contracandidati ai fostului mare arbitru, Aron Huzu si Gheorghe Constantin. Nicolae Grigorescu nu a mai vrut sa candideze pentru un nou mandat, drept pentru care Craciunescu va prelua aceasta functie pe data de 12 iunie. "Sper ca Ion sa faca o treaba buna", a declarat ieri Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai buni arbitri pe care i-a avut Romania vreodata, "insa va avea mult de lucru pentru ca este nevoie de credibilitate la nivelul arbitrajului romanesc, este nevoie de un corp de arbitri de valoare". Porumboiu, care nu a dorit sa candideze pentru functia de presedinte al acestui for, si-a exprimat increderea ca Ion Craciunescu va sti ce sa faca: "Chiar daca Ion este angajat la firma mea, la CCA el va da ordinele si, stiind cat de ambitios este, cu siguranta va reusi lucruri spectaculoase. Prin decizia de astazi intram in normalitate". Nicolae Grigorescu, pe care Ion Craciunescu il doreste in CCA pentru a se ocupa de tusieri, a declarat ca nu a vrut sa mai candideze, pentru binele fotbalului romanesc: "Am luat aceasta hotarare nu pentru a le da satisfactie contestatarilor mei, ci pentru binele arbitrajului romanesc. Am vrut sa arat ca nu ma cramponez de un scaun". Grigorescu a mai spus ca ii doreste lui Craciunescu sa reuseasca in tot ceea ce isi propune, mai ales ca stie cat de greu este sa lucrezi in aceasta comisie. "A fost o munca titanica de doi ani", a declarat Grigorescu, "pentru ca am venit ca o ultima solutie intr-un moment de criza. Hotararea care s-a luat acum reprezinta un pas mare inainte si, pentru prima oara, am reusit sa ne urcam cu totii in aceeasi caruta, sa tragem dupa noi arbitrajul romanesc". Alaturi de Ion Craciunescu, in aceasta caruta se vor urca toti arbitrii care au participat la intalnirea cu Mircea Sandu, respectiv: Nicolae Grigorescu, Adrian Porumboiu, Ioan Igna, Nicolae Rainea, Mircea Nesu, Mircea Salomir, Constantin Gheorghe, Patritiu Abrudan, Aron Huzu, Vasile Avram, George Ionescu, Gheorghe Constantin si Dan Petrescu. Absent de la aceasta intalnire, dintre toti membrii CCA, a fost doar George N. Gherghe. Ion Craciunescu, cel care va conduce arbitrajul romanesc pe o perioada de patru ani, a spus ca principala lui grija va fi redresarea imaginii arbitrilor romani: "Arbitrajul a fost si va ramane viata mea, insa ma simt apasat de o responsabilitate enorma in incercarea de a readuce arbitrajul romanesc la un bun nivel de reprezentare pe plan intern si international". Pentru a reusi acest lucru, Ion Craciunescu va merge in Spania sau in Franta pentru a observa modul in care sunt organizate comisiile de arbitri in aceste tari, deplasarea viitorului presedinte al CCA urmand a fi sponsorizata de Adrian Porumboiu.