marți, 5 mai 2009

Razbunare pentru Bac: autoritatile pedepsesc denuntarea fraudelor

Gheorghe Radulescu, profesorul care a reclamat copierea masiva la examenul de Bacalaureat, a fost adus in fata comisiei de disciplina, fiind acuzat ca a divulgat informatii confidentiale. Inspectoratul scolar sustine ca au fost gasite nereguli privind procedurile tehnice de informare a autoritatilor. In raportul intocmit sunt consemnate doua capete de acuzare. Profesorul nu a instiintat in scris presedintele comisiei si a uitat sa semneze procesul de predare a lucrarilor

♦ Pe timpul desfasurarii examenului de maturitate, cadrul didactic de la Liceul “George Enescu” din Bucuresti a reclamat in mai multe randuri ca la proba scrisa de romana s-a copiat
masiv. Aproape 15 lucrari erau identice, cu fragmente intregi copiate din culegerile-liliput cu subiecte rezolvate. Presedintele comisiei de la Centrul de evaluare al Scolii nr. 128 nu a anuntat telefonic ministerul despre fraudele sesizate, asa cum prevede regulamentul de desfasurare

♦ In ultimii ani, se poate constata ca fraudele semnalate la examenele finale au fost musamalizate. In 2006, subiectele de la Testele Nationale au ajuns la presa inainte de inceperea probei scrise. La Bac-ul din acelasi an, o ziarista a cumparat plicurile cu subiecte. Anchetele s-au blocat la Parchet. Nici pana astazi, ministerul nu a primit un rezultat. Dosarul transferului ilegal de calculatoare de la MECT la Politehnica a fost, de asemenea, clasat

Profesorul Gheorghe Radulescu, de la Liceul “George Enescu” din Bucuresti, cel care a reclamat, in calitatea sa de corector la lucrarile de romana de la examenul de Bacalaureat, identificarea mai multor teze “copiate la indigo”, a fost chemat la audieri “ca acuzat pentru divulgarea unor informatii confidentiale”, asa cum a declarat avocata cadrului didactic, Mihaela Stanculescu. Audierea s-a desfasurat in jurul zilei de ieri, cand profesorul a trebuit sa raspunda la intrebarile puse de catre cei trei membri ai comisiei de disciplina din cadrul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti. “Audierea profesorului Radulescu nu trebuie privita ca o actiune unica, de sine statatoare. Comisia de disciplina a ISMB audiaza pe toti profesorii participanti la examenul de Bacalaureat care nu au respectat metodologia. La inceput a fost un lot de 17 cadre didactice cercetate care au infaptuit grave abateri si carora le-au fost aplicate cele mai drastice sanctiuni. Acum, a urmat un al doilea lot de profesori, in numar de opt, din care face parte si Gheorghe Radulescu, acuzati ca nu ar fi respectat procedurile tehnice pe perioada desfasurarii examenului. Dupa ei, vor urma alti sapte sau opt profesori evaluatori care la reevaluarea lucrarilor au acordat un punctaj, cu diferente mai mari
fata de nota initiala. In cazul lui Gheorghe Radulescu exista un raport potrivit
caruia sunt consemnate doua abateri de natura tehnica. Prima priveste faptul ca domnia sa nu a informat in scris presedintele comisiei de la Scoala 128 asupra fraudelor sesizate, ci a anuntat telefonic o alta persoana. Cea de-a doua abatere tine de faptul ca nu a semnat procesul de predare a lucrarilor corectate. Probabil ca a uitat. Vom vedea care sunt cauzele. Cercetarea va continua, se vor intocmi rapoartele care vor fi prezentate luni consiliului administrativ”, ne-a declarat Stelian Fedorca, inspectorul scolar general pe Capitala.

Niciun comentariu: