Cum se cultiva o exceptie

Cei care credeau in discursul neoliberal al lui Nicolas Sarkozy descopera acum cat de mult s-au inselat. Pragmaticul Sarkozy stie ca un discurs electoral e una, pe cand realitatea conducerii unui popor incapatanat e alta. E drept, inainte de a deveni presedinte, Sarkozy vorbea cu admiratie despre modelul
neoliberal britanic. Francezii insa, indiferent de tendintele lor politice, au o mare
aversiune fata de liberalism. Franta, la urma urmei, este modelul "statului-providenta". Asa se face ca Sarkozy, omul care a parut ca va reunifica dreapta franceza, incepe sa-si nelinisteasca partenerii europeni prin ceea ce acestia vad drept o primejdioasa deriva spre stanga. Asa este, de pilda, felul in care Sarkozy cauta sa blocheze initiativele comisarului european (britanic) Peter Mandelson, care negociaza, in numele Uniunii Europene, acordul din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC).

Mai mult, trecand peste capul lui Mandelson, Sarkozy s-a adresat direct directorului general al OMC, Pascal Lamy (un francez), anuntandu-l pe acesta ca Franta nu accepta conditiile actuale ale acordului final OMC, care trebuie sa liberalizeze comertul mondial. Pe deasupra, in momentul in care Franta abia si-a inceput presedintia europeana, Sarkozy se arata gata sa intervina, in numele pragmatismului social, in functionarea institutiilor europene. Asa se explica si criticile pe care el le-a formulat recent la adresa Bancii Centrale Europene. Tarile est-europene, cum e Slovenia, care a detinut presedintia europeana inaintea Frantei, sau Cehia, care o va prelua in ianuarie anul viitor, se situeaza astazi pe pozitii mult mai liberale decat Franta, tara fondatoare a UE si de la care ele ar fi trebuit sa invete functionarea unei economii dirijate de mecanismele pietei.

Dimpotriva, Franta lui Sarkozy considera ca, in conditiile actualei crize alimentare
mondiale, UE nu poate semna un acord precum cel din OMC, care ar deschide portile in fata tuturor importurilor. Sarkozy perpetueaza astfel acea "exceptie franceza" pe care toti presedintii Frantei, de la De Gaulle incoace, incluzandu-l pe Mitterrand, pana la Chirac, au stiut sa o impuna Europei. Exceptie prezentata atat de convingator si de tenace, incat a ajuns sa faca parte din peisajul european.