Mai bine guvern minoritar decat mezalianta

Negocierile pentru formarea noului guvern nu anunta nimic bun. si nu ma refer la skandenbergul orgoliilor dintre pretendentii la pozitia de prim-ministru. Era clar inca inainte de alegeri ca nici Mircea Geoana si nici Calin Popescu Tariceanu nu vor renunta usor la pretentia de a conduce Executivul. Ei si gruparile care ii sustin in interiorul
partidelor stiu ca pozitia de premier asigura nu numai acces la banii publici, ci si control pe termen lung; doar asa pot fi siguri ca nu vor fi basculati de la putere dupa cateva luni, eventual cand momentul maxim al crizei va fi depasit. Sau, in cel mai bun caz, dupa alegerile prezidentiale.

Mult mai periculoasa decat inclestarea pentru aceasta functie insa mi se pare lejeritatea cu care liderii anunta de cate ori deschid gura ca nu exista incompatibilitati intre programele de guvernare si ca ele pot fi armonizate in doi timpi si trei miscari. In traducere libera, declaratiile lor inseamna ca, atat timp cat partidele pe care le reprezinta se inteleg asupra a cat din putere si resurse ii revine fiecaruia, nimic altceva nu mai conteaza.
Efectele guvernarii asupra noastra, a cetatenilor, raman chestiuni secundare.
In Romania, o armonie larga intre partide este un semn cat se poate de rau.
Pentru ca, de fiecare data cand s-a infiripat, ea nu s-a realizat in jurul unor principii juste sau pe o platforma comuna de obiective de interes national. Care a fost cea mai eficienta alianta politica de pana acum?

PSD-PNL-PC-UDMR. Forta "coalitiei 322", dupa numele sub care va intra in istorie, a fost data de aversiunea fata de un presedinte ostil si de frica de inchisoare a liderilor ei. Celalalt Frankenstein politic, "patrulaterul rosu" (PDSR-PRM-PSM-PUNR), s-a nascut din disperarea oligarhiei neo-comuniste si nationaliste ca va fi obligata sa renunte la statutul de casta privilegiata.
Nici infrastructura, nici relansarea agriculturii, nici educatia, nici sanatatea si nici o alta prioritate nationala nu au coagulat in jurul lor o coalitie politica atat de coerenta si de eficienta. si de aceea Romania a ramas la coada Europei.
In cazul de fata, nici pericolul crizei economice nu va functiona ca un liant politic, care sa amuteasca populismul demagogic de partid si sa dea prioritate unor decizii care sa stimuleze economia
.

Mircea Geoana a declarat fara ocolisuri ieri, dupa iesirea de la negocieri, ca prioritatea unei guvernari PSD ar fi "continuarea cresterii salariilor si pensiilor mici". La doar doua zile dupa ce Guvernul a amanat majorarea unor categorii de pensii pentru ca nu exista bani la buget. O masura despre care ministrul Muncii, Mariana Campeanu, recunoaste sincer ca a fost una politica si ca de abia acum se cauta "suportul material".
Ce va face un eventual nou guvern de coalitie cu obligatiile si promisiunile pe care PSD si PNL le-au angajat cu marinimie in campania
electorala? De unde va gasi bani sa le onoreze, in conditiile in care, pentru a depasi criza, resursele financiare
ar trebui folosite in primul rand pentru stimularea companiilor – un adevar care nu are legatura cu ideologia si de care ar trebui sa tina cont chiar si partidele declarate de stanga?

Raspunsurile la aceste intrebari nu sunt deloc facile. si mai ales nu vin in jumatati de masura. In enuntarea si aplicarea masurilor care ar trebui sa ajute Romania sa-si continue dezvoltarea economica va conta enorm doctrina: dreapta are anumite solutii, stanga, altele. Ambele in acelasi timp sunt o imposibilitate practica. Noul guvern va trebui sa aleaga transant intocmai cum aleg in acest moment toate guvernele lumii: iesire dureroasa, dar rapida din criza sau iesire lenta, dar mai putin impovaratoare pentru oamenii cu venituri mici? Orice ezitare intre cele doua optiuni va insemna blocaj politic si economic. Masuri anticriza contradictorii si hartuiala sterila intre partide care vor incerca sa-si paseze reciproc responsabilitatea situatiei dificile. Asta anunta declaratiile conciliante ale politicienilor care nu vad incompatibilitati cu programele de guvernare ale rivalilor.

Disponibilitatea partidelor de a renunta la principiile in numele carora au cerut voturile alegatorilor si de a se balaci in mocirla politicilor de compromis, doar pentru a pune mana pe putere, trebuie curmata.
Singurul care poate face asta este presedintele. Pentru el, cea mai convenabila varianta de guvernare ar fi, dupa cum a si anuntat prin vocea lui Emil Boc, refacerea aliantei PD-L–PNL. Daca insa acest lucru nu va fi posibil, indiferent din ce motiv, Traian Basescu trebuie sa ia o decizie din pozitia de presedinte actual al Romaniei, si nu din cea de candidat pentru un nou mandat, care ar fi avantajat de prezenta la guvernare a cat mai multor partide. Adica, sa transeze lucrurile in interesul tarii: ori guvern PD-L, ori guvern PSD, chiar si minoritare.

In acest fel, presedintele poate obliga la asumarea deplina a responsabilitatii, nu pe bucati, nu cu amendamente. In plus
, poate da o sansa dreptei si stangii sa se separe si in fapte, nu numai prin vorbe. Fie ca se afla la putere, fie in opozitie. O clarificare esentiala pe care romanii o asteapta de mult.