marți, 21 iulie 2009

Deţinuţii din 12 penitenciare au pus la cale Prison break, etapa pe ţară

Comunicând prin intermediul telefoanelor mobile deţinute ilegal, câteva zeci de interlopi închişi în 12 penitenciare au planificat o revoltă generalizată, urmărind obţinerea de graţieri sau amnistieri colective după alegerile de duminică. Informaţia vine chiar de la Ioan Băla, şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Pretextul revoltei a fost servit pe tavă de un ordin al ministrului Justiţiei, intrat în vigoare la începutul lunii şi care le interzice deţinuţilor să mai primească pachete cu alimente şi ţigări de la vizitatori. Repetiţia revoltei generalizate s-a produs
sâmbătă, când 200 de deţinuţi de la penitenciarul Jilava au protestat zgomotos, cerând anularea ordinului mi­nis­terial.

Represaliile nu au întârziat: 39 de deţinuţi de la penitenciarele Jilava, Rahova şi spital Jilava, între care şi fraţii Balint (Sile şi Nuţu Cămătaru), au fost transferaţi la închisori din Timişoara, Craiova, Mărgineni şi alte localităţi. Zeci de deţinuţi din alte 9 penitenciare au fost izolaţi, aflându-se sub supraveghere severă. În dimineaţa zilei de ieri, la Jilava, Rahova, Poarta Albă, Mărgineni şi Brăila, celulele deţinuţilor au fost percheziţionate de gardieni asistaţi de jandarmi. Ce s-a confiscat: 113 telefoane mobile, 226 de arme albe, o instalaţie improvizată de producere a alcoolului (la Jilava) şi 140 de litri de alcool. La un control recent (9 octombrie), la cei aproximativ 1.400 de deţinuţi din Jilava au fost găsite 25 de telefoane mobile, 19 bile de heroină, arme albe şi instalaţii artizanale pentru culturism. În celula lui Nuţu Cămătaru s-a găsit o cartelă SIM.

Protestele de sărbători

Băla susţine că deţinuţii orchestrează proteste cu prilejul diverselor sărbători (Crăciun, An Nou
, Paşti) sau în preajma alegerilor parlamentare sau chiar locale, sperând că vor obţine graţieri sau amnistii din partea celor care se instalează la putere. „Ce se întâmplă acum nu este o noutate absolută. Eram în alertă, am obţinut informaţii şi am acţionat preventiv”, spune directorul ANP.

Surse judiciare au declarat agenţiei Mediafax că fraţii Căm­ătaru ar fi iniţiatorii preconizatei revolte programate pentru luna decembrie. Vasile şi Ion Balint au fost condamnaţi, la începutul lunii martie, pentru sechestrarea de persoane, înşelăciune şi proxenetism.

Sile Cămătaru, mutat discipli­nar pentru a treia oară la penitenciarul Craiova, a intrat în greva foamei. El a încercat să obţină astfel, fără succes, clemenţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, la termenul de marţi, în dosarul
în care este acuzat, alături de fratele său şi de alte 33 de persoane, de infracţiuni cu violenţă. Instanţa a respins cererea de amânare formulată de avocatul lui Balint, oferindu-i condamnatului posibilitatea să ceară medicamente sau hrană.

Motivul invocat de protestatarii de sâmbătă nu îşi are obiectul, susţine conducerea ANP, ordinul ministrului de interzicere a coletelor cu alimente şi ţigări fiind o aliniere la legislaţia europeană în domeniu şi destinat a preîntâmpina traficul de droguri (care erau ascunse în alimentele din colete). „Chiar dacă nu mai pot primi
aceste colete de la vizitatori, deţinuţii pot cumpăra cam tot ce legea le permite să deţină, de la chioşcurile penitenciarelor. Mai mult, dacă oferta
chioşcurilor nu îi satisface şi au banii potriviţi, pot comanda ce doresc - de pildă, o anumită marcă de ciocolată sau chiar un televizor”, precizează Dana Cenuşă, ofiţer de presă ANP.

Niciun comentariu: