marți, 17 martie 2009

Oroare la Hunedoara: Monumentul ridicat in memoria Mariei Cioncan a fost vandalizat

Stefan Berecszaszy a sesizat Politia Comunitara si va angaja o echipa de restauratori

Monumentul comemorativ ridicat in memoria atletei Maria Cioncan, decedata in urma cu un an intr-un accident rutier in Bulgaria, a fost vandalizat de autori necunoscuti. Bustul atletei din centrul municipiului Hunedoara, turnat in bronz, este strajuit de doi lei fabricati din acelasi material. Unul dintre ei a fost lovit cu un obiect contondent, iar pe fata animalului au aparut gauri ca urmare a materialului indepartat prin lovire. Cel care a observat acest lucru a fost nimeni altul decât antrenorul sportivei disparute, Stefan Beregszaszy. „Numai niste animale ar fi putut face asa ceva. Dupa ce am observat deteriorarea monumentului, am facut o sesizare catre Politia Comunitara, care a preluat cazul”, a declarat Stefan Beregszaszy. Acesta a precizat ca in cursul acestui an va aduce o echipa speciala de restauratori care sa indeparteze urmele de distrugere lasate de vandali pe monumentul ridicat in cinstea atletei. Costurile vor fi suportate integral de fostul antrenor al sportivei. Deocamdata locurile in care monumentul a fost deteriorat au fost reparate provizoriu de acelasi Stefan Beregszaszy, care a utilizat in acest sens chit de lemn.

Monumentul comemorativ ridicat in memoria medaliatei cu bronz de la Atena din 2004 a fost ridicat cu ajutorul finantarii oferite de antrenorul emerit hunedorean, impreuna cu autoritatile locale si prin contributia unor oameni de afaceri
si de sport din judet. Potrivit lui Beregszaszy, monumentul este unicul din România dedicat unei atlete disparute.

Reprezentantii presei sportive hunedorene si ai autoritatilor locale nu au uitat-o pe Maria Cioncan, cetatean de onoare al Hunedoarei. Impreuna cu câtiva zeci de sportivi juniori, acestia au comemorat-o pe sportiva la monumentul ridicat in cinstea singurei atlete din judetul Hunedoara medaliata vreodata la Jocurile Olimpice. Pe 21 ianuarie se implineste exact un an de când Maria Cioncan a decedat intr-un accident rutier pe o sosea de lânga orasul bulgar Plovdiv.

"Baciul", in nationala evazionistilor

Pe Gica Popescu il costa scump asocierea cu fratii Ioan si Victor Becali. Ieri, dupa doi ani de investigatii, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat, printr-un comunicat, ca a inceput urmarirea penala impotriva a zece persoane care au prejudiciat cluburile, federatia si bugetul de stat. Procurorii au retinut trei infractiuni pe care le-ar fi savarsit cei zece „oameni de fotbal“: inselaciune, evaziune fiscala
si spalare de bani.

Funia se apropie de par in cazul marilor vinovati pentru dezastrul postrevolutionar al fotbalului romanesc. Personajele care, timp de un deceniu si jumatate, au jecmanit cu un cinism si o indarjire greu de imaginat una dintre cele mai prospere „industrii” a acestei tari - fotbalul - dau acum din colt in colt.

Dupa ani in care presa a purtat o lupta aparent sortita esecului, scriind cu tenacitate despre nenumaratele nereguli comise la tranzactiile cu jucatori si despre indivizii care s-au imbogatit pe spinarea cluburilor, a sportivilor si a milioane de oameni, autoritatile s-au decis, in sfarsit, sa intre in joc.

DNA a dat publicitatii
ieri un amplu comunicat, confirmand informatiile furnizate de EVZ: un prim lot de zece persoane din fotbalul romanesc a fost pus sub invinuire, fiind acuzat de infractiuni grave: inselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani.

Materialele EVZ, confirmate de ancheta procurorilor

Comunicatul procurorilor confirma pas cu pas toate capetele de acuzare formulate, de-a lungul timpului, de cotidianul nostru. In esenta, e vorba despre sustragerea a sume de ordinul zecilor de milioane de dolari din transferurile fotbalistilor romani de la cluburile din tara la cele din strainatate.

Ancheta autoritatilor a inceput in 2005 si a necesitat un volum urias de munca. Timp de doi ani s-a corespondat intens cu institutii si cluburi de peste mari si tari. Intortocheatele drumuri ale comisioanelor au ajuns pana in Insulele Virgine. S-au interceptat telefoanele celor suspectati. S-au obtinut raspunsuri la 17 comisii rogatorii de pe doua continente. Au fost implicate Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor si Garda Financiara. Au rezultat probe si indicii asupra ilegalitatilor comise intr-un prim esalon de 12 transferuri.

O mare dezamagire

Pe lista invinuitilor se regasesc nume pe care le banuiam: fratii Ioan si Victor Becali (implicati in aproape toate tranzactiile, ca intermediari si principali beneficiari), George Copos, Cristi Borcea, Gigi Netoiu. Sunt si cateva personaje secundare, oameni
care - in comparatie cu ceilalti - doar au „ciugulit” cate ceva: Mihai Stoica, Mircea Stoenescu, Jean Padureanu.

Pe lista apare si un avocat, Sica Puscoci, intermediarul vanzarilor a doi jucatori catre Coreea de Sud. Din pacate, in mijlocul acestei „faune” poate fi gasit - imensa dezamagire! - si un nume cu adevarat mare: Gica Popescu.

Un model de neurmat

Fostul mare fotbalist, capitan (alaturi de Hagi) al „generatiei de aur” si al celebrei FC Barcelona, plateste acum cu cel mai de pret lucru al sau, reputatia, pentru vina de a se fi lasat atras de mirajul „combinatiilor” lui Ioan Becali. Pentru fostul mare fotbalist, candva model de cinste si corectitudine in fotbalul nostru, se adevereste - din pacate - o zicala trista: „A dat cinstea pe rusine”.

„COMBINATIE"

Off-shore in Insulele Virgine

Pe cat de ampla, pe atat de incompleta este lista persoanelor care au pagubit fotbalul romanesc, potrivit comunicatului DNA de ieri. Faptele expuse de procurori, cu date, nume si cifre concrete, reprezinta doar varful aisbergului. Lumea fotbalului stie ca lista jucatorilor vanduti prin mijloace incorecte este cu mult mai mare, iar prejudiciul adus atat statului, cat si cluburilor il depaseste pe cel mentionat in comunicat.

Sunt asteptate dosarele
cu adevarat „grele”

Acestui prim-lot de tranzactii trebuie sa i se alature dosarele cu adevarat „grele”: transferul lui Adi Mutu la Inter Milano, cel al lui Marius Niculae la Sporting Lisabona ori cel al lui Ciprian Marica la Sahtior Donetk. Iar lista poate continua cu alte zeci de nume. In toti acesti ani, fotbalul romanesc a fost supus unui jaf sistematic si organizat de catre un grup care si-a perfectionat permanent metodele.

Nu este vorba, asa cum sustine Gigi Becali, despre insi care au fost „mai destepti” decat ceilalti, ci de indivizi care au profitat de disolutia autoritatii in stat, deturnand zeci de milioane de dolari de la bugetul cluburilor si al statului catre propriile conturi. In ultima instanta, nu mai este vorba doar despre spolierea cluburilor la care tin milioane de oameni. E vorba - lucru mult mai grav - de pagubirea statului. Cu alte cuvinte, nu s-au platit impozite de milioane de dolari catre bugetul statului.

„Persoanele mai sus mentionate, impreuna sau in parte, prin tranzactii ilegale si folosire de interpusi, au externalizat sume de peste 10 milioane de euro cuvenite cluburilor”, se arata in comunicatul DNA. Rampele de lansare spre buzunarele celor aflati acum in vizorul procurorilor sunt Dinamo, Rapid, Gloria Bistrita si Otelul Galati.

Paguba la bugetul de stat, la cluburi si la FRF

„De asemenea, prin neinregistrarea in contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri si implicit din diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o suma de peste 1,7 milioane de euro”, mai scrie comunicatul DNA. Bani deturnati catre intermediari prin firme off-shore din Insulele Virgine si Olanda.

Pe langa cluburi si bugetul de stat, o a treia parte pagubita e FRF, care a pierdut, din cauza raportarii unor sume mai mici
decat cele reale, aproximativ 600.000 de euro.

Sfarsitul unei epoci

Toti acesti bani au putut fi gasiti, de-a lungul anilor, nu pe terenul de fotbal (asa cum ar fi fost normal), reinvestiti in jucatori, baza materiala sau transferuri, ci au putut fi admirati in parcari, sub forma limuzinelor de lux. In vilele construite in Pipera sau aiurea. In bezelele trimise din vacante exotice. In cazinouri, azvarlite la postavul ruletei.

Din acest punct de vedere, Romania a semanat, in toti acesti ani, cu America interbelica. Ramane de vazut daca si procurorii nostri vor reusi sa-l prinda pe Al Capone.

INVINUITI

Lista urmaritilor penal

Becali Ioan - fost impresar

Becali Victor - impresar

Borcea Cristian - presedinte la Dinamo

Copos Gheorghe - patron la Rapid

Netoiu Gheorghe - actionar la Dinamo

Padureanu Jean - presedinte la Gloria Bistrita

Popescu Gheorghe - impresar

Puscoci Sica - avocat

Stoenescu Mircea - fost presedinte la Dinamo

Stoica Mihai - fost conducator la Otelul

TRANZACTIILE

Jucatorii vanduti incorect

Cosmin Contra (Dinamo-Alaves)

Paul Codrea (Dinamo-Genoa)

Florin Cernat (Otelul-Dinamo Kiev)

Bogdan Mara (Dinamo-Alaves)

Lucian Sanmartean (Gloria-Panathinaikos)

Florin Bratu (Rapid-Galatasaray)

Dan Alexa (Dinamo-Beijing Hyundai)

Adrian Mihalcea (Dinamo-Genoa)

Nicolae Mitea (Dinamo-Ajax)

Cristian Dulca (Rapid-Po Hang Steelers)

Ionel Ganea (Gloria-VfB Stuttgart)

Iulian Arhire (Otelul-Po Hang Steelers)

„Baciul” a dat ieri asigurari ca n-are emotii si a promis ca va reactiona dupa ce va sti care sunt invinuirile care i se aduc.

Gica Popescu este cel mai „greu” nume din lista facuta publica ieri de DNA si, totodata, singurul care a platit deja o suma frumusica, 400.000 de euro, reprezentand impozitul pe comisionul colosal pe care l-a luat in „cazul Bratu”.

„Baciul” este, de altfel, singurul din lista care a jucat fotbal la nivel inalt si si-a cladit un nume in toata lumea. Imaginea lui Popescu este cea mai sifonata in tot acest scandal. „Repede, sa vorbim repede, pentru ca sunt intr-o intalnire. Stiu subiectul despre care vrei sa discutam”, a fost prima reactie a lui Popescu ieri, cand s-a decis sa raspunda la telefon, dupa vreo 20 de apeluri ratate.

Gica Popescu trage ponoasele „afacerii Florin Bratu”

„Nu am ce sa declar deocamdata. Cei de la DNA pot sa spuna ce vor, eu nu fac nicio declaratie pana nu mi se aduce la cunostinta de ce anume sunt invinuit. Am fost la DNA. Le-am spus ca vreau sa fie de fata si avocatul meu cand imi vor prezenta invinuirile. Repet, dansii pot sa spuna orice, eu voi vorbi dupa ce o sa primesc invinuirile”, a comentat Popescu. Intrebat daca nu se teme ca, pana la urma, acest scandal va lua o turnura negativa pentru el, fostul capitan de la FC Barcelona a replicat sec: „Sunt foarte linistit”.

„Cazul Bratu” i-a fost fatal impresarului Gica Popescu, care, dupa acel scandal, a renuntat la meseria de agent de jucatori. In contul gruparii Rapid au intrat doar 100.000 de dolari, din totalul de 2.750.000 de dolari platiti de Galatasaray Istanbul pentru Florin Bratu.

Restul l-au reprezentat comisioanele colosale pe care si le-au bagat in propriile buzunare Gica Popescu, Ioan Becali, dar si - se spunea la vremea respectiva - George Copos.

Aparitia numelui lui Gica Popescu pe lista oamenilor de fotbal impotriva carora s-a inceput urmarirea penala pentru savarsirea de infractiuni de inselaciune, spalare de bani si evaziune fiscala este cea mai mare pata pe imaginea celui care a fost mult timp capitanul echipei nationale de fotbal. Alaturarea numelui lui Popescu cu cele ale unor personaje controversate precum fratii Becali, Sica Puscoci si Jean Padureanu reprezinta o alta pata pe care Popescu nu si-o va sterge prea repede din „CV”. Din toata lista, pe plan international singurul nume cu rezonanta este Popescu.

SE ASCUND

Cine se scuza se acuza

Cei zece oameni din fotbal inclusi pe lista DNA au facut tot posibilul ieri sa evite comentariile pe aceasta tema. Cei cativa care au raspuns au facut-o evaziv, iar altii s-au ascuns pur si simplu, inchizandu-si telefoanele. Niciunul n-a facut publica vreo dovada care sa-l disculpe.

„Nu ne facem probleme cu DNA-ul, nu am nicio emotie, e o prostie. Asa se intampla in tara asta”, a spus George Copos. Patronul Rapidului n-a avut cum sa evite subiectul fiindca in momentul in care a aparut „lista neagra” se afla in timpul conferintei de presa organizate pentru prezentarea sarbului Ranko Despotovici.

Mihai Stoica a raspuns dupa vreo doua ore: „N-am ce sa comentez. O sa vina si momentul in care voi vorbi. Nevinovatia nu mi-o pot demonstra printr-un comunicat sau printr-o conferinta de presa, ci in fata instantei, daca este cazul”. Actualul manager
de la Unirea Urziceni nu s-a putut abtine sa nu comenteze cazul finului sau, Florin Cernat: „Nu am nicio legatura cu transferul sau la Dinamo Kiev. In momentul in care a plecat in Ucraina a facut-o de la Dinamo, iar Otelul nu mai avea nici un procent din drepturile asupra jucatorului”.

Cristi Borcea a primit vestea ca este urmarit penal chiar in ziua in care a implinit 38 de ani. „Nu am fost chemat la DNA. Aveti informatii gresite”, a reactionat nervos Borcea.

Clubul Dinamo a transmis aseara un comunicat in care se spune ca, la solicitarea DNA, s-au remis documentele unor transferuri efectuate in perioada 1999-2005. „Contractele de transfer cu cluburile cesionare au fost semnate in baza mandatelor acordate, iar prin audit intern s-au verificat documentele depuse si nu s-au constatat diferente in raport cu mandatele acordate”.

Jean Padureanu a anuntat ca-si va prezenta pozitia astazi, printr-un comunicat de presa, dupa ce, in prealabil, va prezenta cursul transferurilor lui Ionel Ganea si Lucian Sanmartean Consiliului Director de la Gloria Bistrita.

„Stiu ca este o ancheta mai veche in fotbalul romanesc. E de circa un an si e legata de transferuri. Probabil ca acum au ajuns si la mine, e normal. Probabil ca este o ancheta a celor de la DNA in ceea ce ma priveste. Nu imi este teama. Nu am nimic de ascuns!”, a spus Victor Becali. Ioan Becali, Sica Puscoci, Mircea Stoenescu si Gigi Netoiu n-au fost de gasit.

Gigi i-a dat de gol

Daca toti cei incriminati n-au stiut cum sa se ascunda fie inchizandu-si telefoanele, fie folosind un discurs fara relevanta, Gigi Becali a dezvaluit cateva nereguli. Latifundiarul a simtit nevoia sa se transforme in avocatul verilor sai, dar a sfarsit prin a recunoaste diferentele dintre banii capatati de cluburile romanesti si cele prezentate de gruparile din strainatate!

„Nicolae Mitea era jucator liber, iar Giovanni (n.r. - Ioan Becali) a luat 1.700.000 de euro. La Ganea, Padureanu a incasat 600.000 de dolari. Giovanni a incasat doua milioane prin firme intermediare, dar a platit impozitele legal in tarile unde erau banii. Despre „cazul Bratu” nu vreau sa vorbesc, pentru ca este altceva.

Intr-adevar, am citit si eu prin presa, iar daca e asa, e evaziune fiscala”, a spus Becali. Toate aceste declaratii nu-i disculpa, ci ii acuza pe fratii Ioan si Victor Becali. (Adi Dobre, Cristi Delcea)

CODUL PENAL

Pedepse aspre

Codul Penal prevede pedepse grele pentru infractiunile de care e invinuit „lotul evazionistilor”:

> Inselaciune: Aceasta infractiune este definita de lege drept „inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust”. Se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani.

> Evaziune fiscala: Constituie infractiuni de evaziune fiscala si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani urmatoarele fapte: 1. ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; 2. omisiunea evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate. Daca prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, limitele pedepselor se majoreaza cu 3 ani.

> Spalare de bani: Potrivit Codului Penal, constituite spalare a banilor, predepsita cu inchisoare de la 3 la 12 ani: 1. schimbarea sau transferul de bunuri despre care faptuitorul stie ca provin din comiterea de infractiuni, fie pentru a ascunde originea ilicita a acestora, fie pentru a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei; 2. ascunderea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor; 3. dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri despre care faptuitorul stie ca provin din savarsirea de infractiuni.

Ce legatura are Hitler cu filmele porno

„Enciclopedia lucrurilor care ma siciie zilnic“ te tine aproape cu umor exploziv si incisiv si te indeparteaza cu citate din Biblie.

V-ati intrebat vreodata ce au in comun adevarul, aeroporturile, antiamericanii postmoderni, barbatii care poarta pantaloni scurti, cirnatul de curry, cheia IKEA, constiinta, Dan Brown, democratia liberala parlamentara, elevele in practica, Michel Foucault, Hitler, legile naturii, ora la dentist, piinea integrala, persoanele care ramin pe scaun dupa ce s-a terminat filmul, prezervativele, telecabinele, viitorul si yin si yang? Probabil ca nu. Jurnalistul Hannes Stein a meditat, in schimb, indelung la aceasta problema si le-a bagat pe toate in aceeasi oala, laolalta cu multe altele, in „Enciclopedia lucrurilor care ma siciie zilnic. Mic tratat pentru intelectualii agasati“, carte
publicata recent la Editura Nemira. Volumul are structura de dictionar
, poate fi citit de acolo de unde se deschide, articolele sint scurte, concentrate si, cel mai important, foarte diferite intre ele.

Uneori, vocea lui Stein suna ca a unui profesor de filosofie care face parada de discurs ca e binedispus in ziua respectiva si preda mai mult in gluma decit in serios, alteori are un ton de-a dreptul isteric, cum este cazul articolului despre barbatii cu panataloni scurti, care il scot din pepeni in asemenea hal incit ii blesteama: „Lungi ca rugaciunea de post sa va fie jeansii, inocent sa va acopere pina la glezne. De nu - pe Dumnezeu din cer! - sa va prajiti desculti in iad, unde Mefisto sa va tina, fara mila, sub lampa cu ultraviolete“. Articolul despre antiamericanii postmoderni ar putea fi insa citit fara nici un fel de probleme la o conferinta de antropologie culturala. Discursul antiamerican este demontat sistematic, cu un aparat
critic rece si simplu
, cu citate care arata ca acest tip de discurs este identic cu cel din 1943. „Sau 1973. Sau 2003“, a completat scriitorul, singura noutate constind in faptul ca, in zilele noastre, nu este promovat in brosurile de propaganda national-socialista, ci direct de Noam Chomsky, Susan Sontag sau Michael Moore.

Spiritul critic si umorul sint punctele forte ale acestei enciclopedii. Exista o probabilitate foarte mare ca textul sa fie valoros la nivel stilistic. Din pacate, traducerea pare chinuita, cu expresii germane traduse mot à mot si fraze contorsionate. Traducerea cartii s-ar afla, cu siguranta, printre lucrurile care m-au siciit zilele astea. La fel si citatele din Biblie care impinzesc cartea, folosite alandala, ba pe post de argument, ba ca jucarie stilistica, ba cu rol moralizator. Daca treceti insa peste aceste neajunsuri, veti uita cu siguranta de toate cele care va siciie zilnic si veti ride cu pofta la poantele tipic nemtesti si autoironia scriitorului.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Medvedev: Rusia reacţionează "foarte lent" în faţa crizei economice

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a apreciat vineri că este "inacceptabil" faptul că autorităţile ruse acţionează "foarte lent" în faţa crizei economice care se agravează în Rusia.

"Lucrăm foarte lent. Este inacceptabil în faţa crizei", a declarat Dmitri Medvedev la Irkuţk, în Siberia, în cadrul unei întâlniri cu oficiali de rang înalt ai ţării, potrivit imaginilori difuzate de televiziunea rusă.

Cu prilejul acestei întâlniri, şeful statului a apreciat că Rusia va trebui să modifice structura economiei sale pentru a rezista unei crize viitoare, apreciind totodată că situaţia economică actuală nu este "afectată în profunzime".

Autorităţile ruse au recunoscut marţi pentru prima dată că ţara, afectată din plin de criza mondială , nu va scăpa de o recesiune puternică în acest an.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Primul conducator al masonilor dupa 1989, Nicu Filip, a incetat din viata

Primul Mare Maestru al Marii Loji Nationale din Romania, dupa reaprindearea Luminii Masonice, Nicu Filip, a murit, ieri, la varsta de 94 de ani. Mare Maestru ad vitam (pe viata), memorie vie a Masoneriei din Romania, Nicu Filip a fost Pro Mare Maestru si in perioada interbelica. La 24 ianuarie 1993, a devenit prin consens Mare Maestru, la Conventul de reconstituire si de redesteptare a Marii Loji, tinut la Casa Vernescu, din Capitala. Atunci, Lumina a fost aprinsa de Marele Maestru al Grande Oriente d’Italia, Giuliano di Bernardo. Trebuie spus ca Marea Loja Nationala din Romania s-a constituit din cele trei Loji, Concordia, Delta Dunarii si Nicolae Balcescu, prin grija lui Giuliano di Bernardo. Nicu Filip a fost Venerabilul (conducatorul) Lojii Nicolae Balcescu, fondata alaturi de alti 11 veterani Maestri Masoni, supravietuitori ai Lojilor românesti ce au lucrat în perioada 1944 – 1948. A fost scriitorul roman care, prin peregrinarile sale in America Latina, l-a intalnit pe celebrul Gabriel Garcia Marquez si, deopotriva, cel care a promulgat prima Constitutie Masonica, dupa anul 5989, respectiv 5993 (1993, in anii nostri, pentru ca masonii masoara timpul altfel, adaugand 4000 de ani la anii nostri, respectiv la anul nasterii lui Isus, reprezentand Anul Luminii – Anno Lucis). Constitutia a fost promulgata la 13 decembrie 1993, la Conventul de la Alba-Iulia. Nicu Filip a condus MLNR de la 24 ianuarie 1993 pana la 6 mai 1995, precedandu-l pe Adrian Dohotaru, primul Mare Maestru ales al MLNR. Dumnezeu sa-l ierte!

Un troleibuz si un autobuz s-au ciocnit din cauza unui BMW

Un sofer care, spun martorii, circula cu viteza mare a produs, joi seara, aproape de miezul noptii, un carambol dupa ce a lovit un troleibuz pe care l-a proiectat pe contrasens intr-un autobuz cu pasageri. Comisarul Constantin Stroescu de la Brigada de Politie Rutiera a Capitalei a declarat ca, din primele cercetari, a reiesit ca accidentul s-a petrecut dupa ce soferul unui BMW, de 27 de ani, care venea de pe strada Huedin, nu a cedat trecerea si a lovit cu masina un troleibuz al linie 76 care se retragea la depou. În urma impactului, troleibuzul a intrat pe contrasens si a lovit frontal un autobuz al liniei 381, cu pasageri. Toate cele trei autovehicule implicate în accident au fost grav avariate. Potrivit politistilor, patru persoane au fost ranite grav, iar noua au suferit leziuni usoare. Printre cei raniti grav s-a numarat si soferul autobuzului, care a fost prins între fiarele contorsionate, si trei pasageri. Si ceilalti doi soferi implicati în accident au fost raniti, dar au avut leziuni minore. Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, Catalin Eftene, a spus ca la fata locului au fost trimise doua echipaje de descarcerare, patru ambulante SMURD si o masina de pompieri cu apa si spuma. Echipajele de pe ambulantele SMURD au acordat îngrijiri la fata locului pentru patru persoane ranite si au transportat la spital alte sase persoane, inclusiv pe soferul autobuzului. Sase dintre victime au primit asistenta medicala de la SAMB, cinci fiind transportate la Spitalul Bagdasar, doua cu leziuni grave - suspiciune de fractura de baza de craniu, respectiv un fragment de sticla înfipt în gât -, trei cu leziuni minore. O persoana cu lipotimie a primit îngrijiri la locul accidentului si a refuzat internarea la spital. Echipajele SMURD l-au transportat pe soferul autobuzului, care avea leziuni grave ale membrelor, la Spitalul Floreasca, au dus alte doua victime la Spitalul Universitar si una la Spitalul Bagdasar, cu leziuni minore. Atat conducatorul BMW-ului, cat si cel al troleibuzului au fost testati cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero pentru ambii soferi. Ulterior, celor doi le-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Soferul BMW-ului s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala grava din culpa. Purtatorul de cuvânt al Spitalului de Urgenta “Bagdasar Arseni” din Capitala, Florian Bica, a declarat ca patru din cei cinci raniti internati în unitatea sanitara au fost operati. Este vorba despre o femeie internata la neurochirugie, operata pentru un hematom la cap, o alta cu fractura deschisa la picior, operata în ortopedie, un barbat cu ruptura de splina, internat în sectia de chirugie generala, si o alta femeie, cu plagi taiate, internata la chirugie plastica. De asemenea, o alta femeie este sub supraveghere la sectia de chirugie generala. Soferul autobuzului, internat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, a fost operat la picior si este în stare buna, a declarat purtatorul de cuvânt al unitatii sanitare, Bogdan Oprita.

Arsa de vie in timp ce mama sa era la un priveghi

O fetita de numai 11 ani, din localitatea vrânceana Vulturu, a murit in noaptea de joi spre vineri, arsa de vie in locuinta parinteasca. Ana-Maria si fratele ei, Manolache, de 12 ani, au fost lasati singuri acasa de catre mama lor, Ioana Drâmba, care a plecat la priveghiul unui consatean. La un moment dat, copiii au aprins o lumânare, insa nu dupa mult timp au adormit uitând sa o mai stinga. Baiatul de 12 ani s-a trezit când a simtit miros de fum si a iesit repede din casa, in speranta ca va reveni pentru a-si salva sora care era ramasese blocata intre fiarele patului. Nu s-a intâmplat asa, pentru ca focul s-a extins cu repeziciune. Desi satenii au incercat sa stinga incendiul cu mijloace proprii, nu au reusit decât sa priveasca cum casa se prabuseste peste fetita prinsa inauntru. Pompierii au sosit si ei la locul incendiului, insa nu au mai gasit din fetita decât câteva oase in mormanul de scrum.