Marsul Panzerelor

Au trecut 12 ani de când Germania nu a mai câştigat un trofeu. 12 ani de când jucătorii "Manschfatului" nu au mai cunoscut gustul victoriei. De la finala câştigată în faţa Cehiei, în 1996, în Anglia. Cam mult pentru o naţiune obişnuită cu laurii gloriei.

În 2002 a fost aproape, dar Brazilia a devenit campioană mondială, în 2006, pe teren propriu, tânăra echipă a Germaniei a mers până în semifinale, unde a fost învinsă de viitoarea campioană, Italia. Iar suporterii acceptau, cu amărăciune că selecţionata lor nu mai e ceea ce fusese cândva. Au dispărut fraţii Walter, Uwe seeler, Beckenbauer, Littbarski ori Klinsmann. Jucătorul, nu antrenorul.

Dar ce e Germania acum ? Ce a mai rămas ? Cumva Ballack, omul cheie, liderul ? Sau poate forţa lui Frings. De ce nu tinereţea şi vivacitatea lui Schweinsteiger, sau dorinţa nebună a lui Podolski de a se afirma. Sau spiritul de "killer" a lui Klose. Şi umbra lui Low, poate cel mai surprinzător selecţioner din istoria Germaniei.

Toate acestea constituie Germania de azi. Dar Germania mai înseamnă şi muncă, seriozitate, tenacitate, spirit de sacrificiu. Nemţii nu au impresionat în ultimile jocuri, dar cine se bazează pe asta ? Lumea se înghesuie să vadă la lucru campioana mondială Italia, sau "bătrâna gardă" a lui Domenech, ori pe magicienii portughezi. Dar uită un lucru important. Uită Germania. Iar Germania a fost mereu Favorita.

Au trecut 12 ani. Iar Panzerul s-a pus din nou în mişcare.